Cătălin Teniță părăsește USR și se alătură Partidului REPER de la 1 septembrie

București, 30 august 2022: Cătălin Teniță, deputat ales pe listele USR PLUS în circumscripția București, demisionează din USR. El se alătură, de la 1 septembrie, Partidului REPER.

Cătălin Teniță. Foto: Bogdan Dincă
Cătălin Teniță. Foto: Bogdan Dincă

Demisia a fost anunțată în prima ședință a Biroului Național al USR desfășurată în format fizic din ultimii doi ani și jumătate, dar și pe pagina de Facebook a deputatului.

Sunt o grămadă de oameni care așteaptă să mă alătur unei inițiative noi, care să încerce să dea o nouă suflare dorințelor de reformă din această țară”, arată Cătălin Teniță într-un clip postat pe rețelele de socializare și pe site-ul catalin-tenita.ro.

Dacă noi în acest moment continuăm să ne certăm între noi, continuăm să jucăm pe mize mici, continuăm să nu avem în primul și primul rând în vizor interesele electoratului, dacă nu ne uităm la faptul că nu i-am servit așa cum trebuie, dacă nu acceptăm că așteptările electoratului poate nu au fost bine servite – poate modul în care ne-am concentrat pe anumite dispute la vârf nu a făcut ca membrii noștri entuziaști, care ne-au adus voturi în alegeri, să se considere implicați, experții noștri să se considere consultați -, pe scurt, dacă mergem în aceeași direcție, eu nu cred că în 2024 România poate avea o șansă nouă, o șansă puternică de schimbare.

Cătălin Teniță mulțumește echipei CURAJ, din partea căreia a candidat la alegerile interne pentru președinția USR în iulie 2022: „Le mulțumesc în mod deosebit colegilor din echipa CURAJ pe lista cărora am candidat la președinția USR. Cred ca opțiunea lor de a rămâne în partid ca un grup de reformă internă este o opțiune la fel de validă și de curajoasă ca aceea de a construi alternative din exterior, și îi îndrum pe toți cei care decid să rămână în USR să îi susțină cu toate resursele de care dispun.”.

Într-o scrisoare adresată colegilor foști și actuali din USR și PLUS, deputatul Cătălin Teniță subliniază că este responsabilitatea opoziției să creeze o alternativă la propunerile coaliției de guvernare, să fie o voce puternică, care să inspire și să mobilizeze societatea, protejând-o „de pericolul populismului deșănțat, al apelului la gândirea tribală, la tentația autoritarismului și a discursului politic violent”.

Doresc să contribui alături de colegii mei la o construcție politică mai bună. Sunt antreprenor, cred în concurență. Cred că doar prin oferirea de opțiuni reale în viața politică putem să mergem înainte”, arată Cătălin Teniță. „Cred că electoratul trebuie să aibă mai mult de o variantă, dacă e ca vocea lui să fie ascultată. Eu plec să construiesc pentru ca cei care au mers la vot cu speranță în 2019 sau 2020 să nu spună: «Nu am cu cine vota în 2024, deci stau acasă».

El aduce o serie de critici punctuale USR: pierderea încrederii electoratului, dispute sterile, comportamente arogante sau superficiale. lipsa de mecanisme și proceduri interne care să favorizeze echitatea și transparența. În același timp, Cătălin Teniță își arată recunoștința față de foștii colegii din USR, pe care îi asigură că le va sprijini inițiativele: „Fie că vorbim de colegi din parlament sau din autoritățile locale, sau de membri fără funcții publice, eu voi fi deschis la propunerile lor. Drumurile noastre vor merge mult timp împreună. Schimbarea României este responsabilitatea noastră în egală măsură.”.

Deputatul Cătălin Teniță, cunoscut pentru inițiativele sale privind bibliotecile, masa caldă în școli, reducerea TVA la cărți și publicații digitale, prevenirea și combaterea traficului de persoane, sănătatea reproductivă, susținerea voluntariatului, integritatea în funcții a aleșilor locali, sancționarea abuzurilor împotriva drepturilor omului etc., a anunțat că alături de colegii de la REPER va crea un centru comunitar, dar și alte noi proiecte:

  • Un set de ghiduri pentru aleșii locali, pe teme ce țin de biblioteci ca huburi digitale, surse de energie regenerabilă pentru comunități, îmbunătățirea condiției femeii și limitarea abuzurilor împotriva acestora, masa caldă școlară ca normalitate în învățământ.
  • Un centru comunitar la București unde să implicăm voluntarii care vor să ajute în domeniul sănătății, al educației, protecției mediului și al interacțiunii cu administrația. Un loc în care să aflăm problemele și să testăm soluțiile.
  • Mai presus de toate, o viziune de echipă în politică. O cultură bazată pe colaborare, pe identificarea de probleme, pe argumentare și cifre, pe respect acordat experților și practicienilor dintr-un domeniu. O cultură bazată pe entuziasm și transparență, nu pe șefisme și pe opacitate.”.
Facebook
WhatsApp
Twitter
LinkedIn
Email
Reddit
Telegram
Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

en_USEnglish